Tudor Tepeneag
Moşul i-a adus micuţului Julian un dar de peste un million de euros, în conacul englezesc în care i s-a oferit adăpost. S-ar putea însă ca în 2011 situaţia şefului de la WikiLeaks să se înrăutăţească.
In mod cert, viaţa lui Julian Assange este foarte interesantă. Nu ştiu în ce măsură autobiografia lui va reflecta realitatea, atunci când va fi scrisă, dar cel puţin doi editori, unul american şi unul britanic, s-au gândit că vor face mulţi bani cu ea. Ei i-au oferit, unul 600 000 de euros, iar celălalt aproape 400 000. La care se mai adaugă şi alte contracte, semnate recent de Julian Assange.
Banii nu-i vor fi însă de prisos, mai mult ca sigur ! El spune că a cheltuit până acum aproape 300 000 de euros cu procesul în urma căruia i s-a fixat domiciliul la Ellingham Hall, în conacul unui prieten, ieşit parcă dintr-un film englezesc cu nobili. Şi lucrurile nu se vor opri aici, mai mult ca sigur. După un răgaz de câteva săptămâni, justiţia britanică va hotărî dacă-l va extrăda sau nu pe Julian Assange către Suedia, unde a fost depusă o plângere împotriva lui, pentru…agresiuni sexuale !
Pe fondatorul de la WikiLeaks nu cred că îl tulbură atât de tare perspectiva unei pedepse de maxim doi ani închisoare în Suedia, cât riscul de a fi extrădat către SUA. Un risc care îl pândeşte atât în Suedia, cât şi în Marea Britanie, sau oriunde altundeva în lume. La Washington, vice-preşedintele Joe Biden, care îl consideră pe Assange un « cyber-terorist », a confirmat că ministerul american al justiţiei e pe urmele lui.
Din câte se ştie până acum, deocamdată nu s-a găsit calea oficială de atac. Ceea ce a făcut WikiLeaks, adică publicarea de informaţii, fie ele şi secrete, nu este un delict în SUA. De aceea, se încearcă acuzarea lui Assange de « complot » şi « spionaj », ceea ce presupune să se dovedească faptul că el ar fi încercat, în mod activ, să-l determine pe tânărul analist militar Bradley Manning, una din principalele surse pentru WikiLeaks, să-i furnizeze informaţiile sensibile care au fost date publicităţii în ultimile luni.
Julian Assange se teme că, odată ajuns într-o închisoare din SUA, va fi lichidat, pentru a fi redus la tăcere. « Sistemul american este asemănător cu cel sovietic », acuză Assange într-un interviu. El arată că mari companii, ca Visa, MasterCard, PayPal sau Bank of America, care interzic orice tranzacţie cu WikiLeaks deşi nu există procedură judiciară în acest sens, se dovedesc instrumente de cenzură economică în slujba Casei Albe.
In mod evident, Julian Assange are ceva dintr-un iluminat. El se consideră însărcinat cu o “misiune”, aceea de a face publice secretele puternicilor lumii. Şi declară că se grăbeşte, deoarece a fost plasat în centrul unui complot mondial, şi nu a reuşit să difuzeze decât o mică parte din secretele pe care le deţine. Să fie însă singura explicaţie a revelaţiilor pe care le face WikiLeaks de o bucată de vreme încoace ?
De fapt ce s-a spus, ce lucruri pe care să nu le fi ştiut şi nici bănuit ? In realitate, nu mare lucru ! Se ştia că majoritatea diplomaţilor, din toate ţările lumii, participă activ la strângerea de informaţii. Se ştia că americanii au comis atrocităţi în Irak, că ţările arabe tremură numai la ideea că Iranul s-ar putea dota cu arme nucleare şi că au cerut Washingtonului să intervină militar împotriva Teheranului, că există o conivenţă între Israel şi Fatah împotriva Hamasului… Iar despre « calităţile » unor lideri europeni, cum ar fi Berlusconi sau Sarkozy…nici o surpriză !
SUA nu ies prea şifonate în urma publicării documentelor confidenţiale, nici Israelul, despre ruşi nici o noutate… Intrebarea de bază rămâne fără răspuns : quid prodest ?! Cred că mult mai mult însă, aflăm despre cum merge lumea, din reacţiile guvernelor de pe mapamond ! De ce a devenit Julian Assange inamicul public numărul unu ? Poate pentru că puterea, în general, nu suportă adevărul, poate pentru că lumea nu este condusă de principiile democratice, ci de serviciile de securitate ? M-a marcat declaraţia unui ministru francez : « un stat transparent este un stat totalitar », a spus el. Iar eu încă stau şi mă gândesc…
