Le blog www.europapresse.org

Continuam publicarea unor pasaje din lucrarea ministrului turc de externe, Ahmet DAVATOĞLU, in traducerea lui Stefan Popescu

De fiecare data cand intr-un discurs mai mult sau mai putin oficial se intelege sa se sublinieze importanta internationala a Turciei se sfarseste prin a se aminti pozitia sa geopolitica. Acest cuvant magic si fascinant a fost intotdeauna una din principalele carti jucate de Turci ape plan International. Pozitia geopolitica a Turciei a fost importanta in mai multe momente ale istoriei si in contexte diverse dar lipsa unei interpretari dinamice a acesteia ne-a condamnat la o viziune statica.

Geografia unei tari nu se schimba. Dar dimensiunea diplomatica a geopoliticii, determinata de geografie, este o variabila supusa reinterpretarilor si reajustarilor in functie de conditiile internationale. Daca abordarea este inadecvata dinamismului conditiilor internationale, nu numai ca nu se exploateaza avantajele geopolitice dar acestea se transforma in dezavantaje.

Din punct de vedere geopolitic, Turcia se bucura de o pozitie centrala in cadrul conflictelor pentru suveranitate si pentru controlul cailor de comunicatie Est-Vest si Nord-Sud care implica atat marile puteri cat si altre centre de putere. In ce priveste directia Nord-Sud, in Turcia se incruciseaza o importanta zona de tranzit maritim (Stramtorile) si doua regiuni terestre (Balcanii si Caucazul) care pun in legatura blocul euroasiatic cu marile calde si cu Africa si, in acelasi timp, leaga principalii centrii geoeconomici ai acestui spatiu, Orientul Mijlociu si Marea Neagra. Pe axa Est-Vest, Peninsula Antoliana este cel mai nevralgic dintre inelele centurii de peninsule care “strang” blocul continental euroasiatic.

Particularitatile geopolitice evocate aici au capatat un relief tot mai pronuntat in decursul istoriei. Peninsula Anatoliana, unul din principalele noduri pentru migratiile de populatii, s-a candidat continuu ca centru de putere politica. Fac exceptie perioadele in care axa Anatolia/Balcani centrata pe Istanbul s-a aflat in pozitie periferica sau pasiva fata de o alta putere politica. Pe scurt, factorii geografici si istorici nu sunt suficienti : importanta pozitiei geopolitice a fost mereu legata de traditia diplomatica si de geniul celui care le instrumentaliza.

Pentru toata perioada Razboiului Rece, Turcia a incercat sa utilizeze factorul geopolitic ca un as in maneca pentru a-si mari propria putere de schimb si propria reputatie in cadrul unui bloc unitar (occidental) care o considera un factor local intr-o panorama foarte statica. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, politica externa turca, constienta de necesitatea umbrelei de protectie garantata de blocul occidental contra celui sovietic, s-a straduit sa puna in valoare avantajoasa pozitie geopolitica ca valoare diplomatica in schimbul protectiei sus-amintite.

Cand Statele Unite si Europa au ignorat propriile obligatii, cu mar fi scutul antiracheta, si in perioadele de fragilitate economica ale Turciei, asul cel mai eficace aflat in maneca turca la masa diplomatica – pozitia geopolitica – a fost considerat mai degraba un mijloc de a conserva statu quo-ul decat un factor de deschidere catre lume.

In noua situatie internationala, caracterizata de depasirea parametrilor din timpul Razboiului Rece, Turcia se afla in situatia de a reinterpreta propriul rol geopolitic. Mai intai de toate, acest rol trebuie considerat in sensul depasirii strategiei de conservare a statu quo-ului. Intr-o perioada in care echilibrele globale si locale se schimba intr-un mod foarte dinamic, a utiliza geopolitica cu scopul de a conserva statu quo-ul este sinucidere curata. Rolul geopolitic capata greutate atunci cand devine instrumentul incisiv al unei strategii care il repune in valoare pe plan international.

Pozitia geopolitica nu trebuie sa serveasca numai la apararea frontierelor nationale ci sa trans forme influenta locala in influenta globala si sa duca la cresterea graduala a deschiderii internationale.

(Va urma)

Publicam o serie de pasaje din cartea profesorului Ahmet DAVATOĞLU, ministru de externe al Turciei, publicata la Istanbul in 2001 si care constituie un adevarat ghid al politicii externe turce.

Traducere din limba italiana de Stefan Popescu

Epoca pasivitatii, garantata de umbrela americana a luat sfarsit. Turcia poate aspira astazi la rangul de actor global mizand pe pozitia sa geopolitica, influenta culturala si economica, pe raporturile speciale mostenite de la Imperiul Otoman.

Noi, proprii nostri stapani (p. 92-93)

Rolul periferic atribuit Turciei de clasa politica dominanta nu corespunde la drept vorbind nici realitatii, nici traditiilor poporului turc, nici asteptarilor sale de viitor. Societatea turca este ocupata cu propria sa redefinire, consecinta naturala a crizei identitare pe care o traieste.

O politica externa bazata pe o cultura politica interna univoca si concentrata numai pe o singura axa impiedica adoptarea unei atitudini politice si diplomatice adecvate scenariilor tot mai diverse si contrasteaza cu complexitatea istoriei turce. O abordare univoca si rigida, lipsita de o viziune deschisa la orice alternativa, lipsita de precise determinatii strategice si de flexibilitate tactica, nu poate desigur recepta prompt schimbarile de pe scena internationala, nici nu poate sa culeaga avantajele astfel incat sa ridice Turcia la rangul de putere regionala si internationala (…).

Rolul Turciei ca punte intre Orient si Occident se impune tot mai mult. Adevarul este ca Turcia este o tara in acelasi timp asiatica, bacanica, caucaziana, medio-orientala si mediteraneana. Aceasta pozitie poliedrica necesita largirea evantaiului de optiuni. Abordarile statice au condamnat adesea Turcia la pasivitate, mai ales la nivel regional.

Prima si principala cauza a acestei pasivitati este de caracter psihologic. Popoarele care istoriceste isi asuma rolul de punte au doua posibile sorti. Cele care si-au bazat acest rol pe o puternica identitate si incredere in ele insele au dat viata unor civilizatii capabile sa deschida umanitatii noi orizonturi. In cadrul civilizatiei islamice exemplele cele mai stralucite de punti se invart si se concentreaza pe axa Andaluzia, Imperiul Otoman si India. Andaluzia a ajuns in cele din urma la un apus politic dar in calitatea ei de punte a diseminat in alte societati elemente de importanta vitala pentru dezvoltarea acestora. La fel otomanii, considerand diversitatea o bogatie si nu o suparatoare sursa de contradictii, operand in interiorul paradigmei islamice  dominanta in regiunile cele mai complexe si mai eterogene pe care le-a cunoscut istoria, au demonstrat un dinamism necessari pentru fondarea unei noi civilizatii si a unei noi ordini politice. Rolul de punte cu civilizatia islamica egemonica l-a oferit in cele din urma Italia care in lumea occidentala a produs Renasterea, oportunitate de a juca o misiune analoaga.

Dimpotriva, societatile care au considerat rolul de punte din punct de vedere pragmatic si superficial, cu o mentalitate care ignora respectul si increderea in ele insele, au suferit in cursul istoriei crize identitare frecvente cu apanajul de conficte intestine. Daca poporul turc va reusi sa-si joace propriul rol de punte catre o alta civilizatie va trebi mai intai de toate sa-si refondeze propria identitate, propria mentali tate si propria cultura politica. Aplicarea acestei noi abordari la politica externa trebuie sa plece de la definirea propriului hinterland (in franceza “arrière-pays”), de la definirea propriei sfere de influenta. Operatiune imposibila pentru cine se concepe obiect al influentelor externe.

Definirea sferei noastre de influenta este expresia unui obiectiv strategic. Acest lucru nu inseamna sa-i consideram inamici pe cei care nu fac parte din hinterlandul nostru, nici sa-i excludem din negocieri si din aliantele strategice si tactice. Influenta culturala si aria de influenta economica si politica a Turciei trebuie sa se fondeze pe o abordare strategica. Turcia nu poate trai colocata la intamplare in oricare entitate a geografiei politice planetare, inchisa in ea insasi. Fie se va forta sa-si creeze propria, dinamica axa de civilizatie, infruntand dificultatile pe care o asemenea schimbare strategica le comporta, fie nu va fi respectata in lume si va fi redusa la un simplu element pasiv si periferic al unei axe de civilizatie fondata de altii.

Turcia se bucura de o mostenire istorica foarte variata, derivata atat din acumularea unor experiente politice ale unor vechi culturi cat si din diversele impulsuri ale procesului de modernizare. Posibilitatea revitalizarii acestei mosteniri, producand sinteze capabile sa mareasca orizontul nostru, este o mare oportunitate pentru a putea conta la nivel regional dar si pentru a exercita influenta noastra in zonele globale de criza.

(Va urma)

Stefan Popescu

 Daca judecam dupa cronometru, relatia dintre China si Uniunea Europeana s-a ameliorat foarte mult. Acum doi ani, ultima data cand a venit pentru a participa la un Sommet ASEM (Asia-Europe Meeting), Wen Jiabao, premierul chinez, a facut 20 de ore de zbor pentru a ramane la Praga numai o dupa-amiaza. De aceasta data Wen a ramas sapte zile intregi. Daca lasam deoparte cronometrul si ne orientam dupa busola rezultatul nu mai e atat de clar. Cei care pot incearca sa profite de noua mare piata care se deschide in Asia. Insa in raporturile politice de forta europenii nu mai gasesc firul Ariadnei. Nu este nicio intamplare esecul din fasa a campaniei europeane pentru ca Beijingul sa inceteze sa isi manipuleze moneda pentru a agresa mai bine pietele tarilor industrializate. Ieri, Wen a lichidat aceasta solicitare fara niciun fel de jena caci premierul chinez se simte in pozitie de forta. Nu trebuie uitat faptul ca primul ministru chinez si-a inceput vizita in Europa cu o etapa in Grecia. Dupa ce a cumparat mai multe titluri de stat emise de statul elen, el poate agrava criza europeana vanzandu-le pur si simplu. De fapt aici sta echivocul : europenii s-au comportat ca si cum ar fi primit vizita unui nou imbogatit caruia trebuie sa ii invete bunele maniere. Rationamentul lui Wen este insa la capatul opus : el se afla in vizita intr-o regiune a lumii care are nevoie de ajutorul sau. Joi,premierul chinez se va afla in tara in care  se afla cei mai multi oameni de afaceri chinezi din Europa : Italia.

     Stefan Popescu

Relansarea economica mult trambitata de premierul Silvio Berlusconi si de ministrul sau de Finante, Giulio Tremonti, mai are de asteptat.

Atat Fondul Monetar International, cat si Banca Mondiala au comunicat ca Produsul intern brut italian a scazut in cel de-al treilea trimestru al anului cu 0,3 %. Scaderea este importanta, caci Italia este singura tara din G8 care nu reuseste sa depaseasca criza. Pentru cel de-al patrulea trimestru este prevazuta o usoara crestere de numai 0,1 %.

                                                                                               Giulio Tremonti

Problema principala a Italiei nu este lipsa unor masuri destinate relansarii economice, ci lipsa stabilitatii politicii, care franeaza investitiile. Polemica inevitabila, opozitia a acuzat guvernul de a fi esuat in politica economica, sindicatele reclama un nou pact social pentru dezvoltare si crearea de locuri de munca. De partea cealalta, ministrul muncii, Maurizio Sacconi, a incercat sa nuanteze comunicatele FMI si OCDE : "De fapt ne aflam in crestere econmica fata de anul trecut". Colegul sau de la Finante, Giulio Tremonti, a contestat, insa, pur si simplu, viabilitatea cifrelor OCDE : "Am un mare respect pentru OCDE, dar nu am incredere decat in cifrele Institutului national de statistica/Istat". Totusi Banca Centrala Europeana considera ca relansarea economica a Italiei nu este o vorba in vant, dar ca aceasta este foarte fragila, iar incertitudinea persista asupra celui de-al patrulea trimestru si chiar pentru anul urmator.

Reformele profunde nu au fost, inca, angajate de guvernul condus de Silvio Berlusconi, desi institutiile internationale au atras permanent atentia asupra lipsei de competitivitate a economiei italiene si a deficitului bugetar excesiv. Aceasta situatie se repercuteaza direct asupra consumului, italienii cumpara mai putine haine, paste, ulei de masline si suc de rosii - asta pentru a ne referi numai la produsele cel mai vandute in Italia.

Premierul Silvio Berlusconi are tot mai putin timp la dispozitie pentru a imbunatati viata italienilor, singura cale ce-i poate aduce victoria pentru un al 4-lea mandat la carma executivului.

Mihaela Deaca

Daca ar fi sa fie audiat in acest moment - in prezenta presei, evident -, oare de cate ore ar avea nevoie ministrul francez de Interne Brice Hortefeux pentru a raspunde la toate intrebarile lasate fara raspuns ? Dar vorbesc de raspunsuri cu dovezi, ca la tribunal, nu de genul "read my lips".

Ultima din aceasta serie de intrebari ocupa capetele unora din jurnalistii si comentatorii din Hexagon care refuza sa-l creada pe cuvant pe Brice Hortefeux.

Ei bine, atunci cand s-a vazut atacat din toate partile pentru expulzarile de romi mai mult sau mai putin legale, ministrul de Interne a scos porumbelul din palarie, solutia salvatoare, argumentul care inchide gura oricui: rata delincventei in randul populatiei romane de la Paris ar fi crescut cu 138% in 2009 si cu 259% in 18 luni.

(Ministrul de Interne Brice Hortefeux)

Mai convingator de-atat, nici ca se putea. Se poate sa fie adevarat, nu zic nu, romanii or fi luat cu atac regiunea pariziana fara ca multi dintre noi sa observe… Insa, odata trecut socul produs de aceste procente, unii s-au intrebat "bine, bine, dar o dovada ai? de unde vin cifrele?"

Singurul organism care publica statistici oficiale privind infractiunile comise pe teritoriul Frantei este Observatorul National al Delincventei, care insa nu face distinctie intre diversele nationalitati ale autorilor non-francezi, ci doar intre infractiunile comise de francezi si cele comise de "straini". Cat despre statisticile pe criterii etnice, e bine stiut ca in Franta sunt – cel putin oficial – interzise.

Si atunci ? "Dincolo de confuzia intentionat creata intre romi si romani, anuntul ministrului de Interne privind o crestere cu 259% a infractiunilor in randul romanilor" la Paris arata existenta unor statistici intocmite pe criteriul nationalitatii, statistici pana acum inedite; Si iesite din faimoasele fisiere Stic", scria saptamanalul Les Inrokuptibles (http://www.lesinrocks.com/actualite/actu-article/t/49851/date/2010-08-31/article/dou-viennent-les-statistiques-de-delinquance-roumaine-de-brice-hortefeux/).

Pentru a clarifica lucrurile, cateva cuvinte despre acest STIC (Sistem care trateaza infractiunile constatate). Este vorba de un fisier al politiei instituit prin decret in iulie 2001, insa creat si utilizat din 1996... Uriasa baza de date inregistreaza atat persoanele interpelate de politie pentru diverse infractiuni cat si victimele. Astfel, informatii privind identitatea acestor persoane (nume, adresa, parinti, nationalitate), semnalmente si fotografie sunt pastrate in baza de date pe o durata mergand de la 5 pana la 40 de ani.

Sistemul a fost si este in continuare contestat, unul din motive fiind pastrarea in memorie a unor informatii care ar fi trebuit sterse. Anul trecut, un raport publicat de Comisia care vegheaza la respectarea drepturilor persoanei de catre aceste sisteme arata ca doar 17% din fisiere sunt exacte, cele mai multe probleme vizand actualizara datelor - ori prea inceata ori total inexistenta. Fenomen subliniat mai ales dupa publicarea, in presa, a "fisei" lui Johnny Hallyday, care nu ar mai fi trebuit sa existe in baza, intrucat depasise termenul de 40 de ani…

Revenind la faimoasele procente citate de Brice Hortefeux, jurnalistii de la Nouvel Obs s-au adresat Prefecturii de Politie din Paris pentru a afla mai multe despre ele… Raspunsul acesteia : "Noi nu avem decat cifre globale, nu dispunem de un decupaj in functie de nationalitate, in afara de cifrele cu privire la infractiunile comise de romani, acestea fiind comunicate la cererea Ministerului de Interne".

Nu era raspunsul cerut, dar e bun si acesta, intrucat clarifica un alt unghi de umbra al povestii…

Ilegale sau nu, ideea e ca procentele, mai ales cele insemnate, odata pronuntate, intra in capetele majoritatii oamenilor, care, impresionati, nu se mai intreaba ce si de unde vin – adica exact ceea ce se dorea.

Nu incape nicio indoiala ca astfel de statistici vor mai aparea in lunile ce vin si pe toata durata viitoarei campanii electorale pentru alegerile prezidentiale.

De altfel, putini au fost cei carora le-a scapat declaratia-avertisment pronuntata de Brice Hortefeux la conferinta de presa de luni : "In niciun caz nu este vorba de stigmatizarea unei populatii sau a alteia – multi alti straini comit crime si infractiuni - , ci de a nu mai inchide ochii in fata unei realitati".

Asadar, putem spune "to be continued" sau "à suivre", ca suntem (inca) pe teritoriu francez…